Ziua de nastere a Dianei a trecut fara petrecere, adica fara invitati si harmalaie in casa si fara cadouri dorite sau nu (ca parca ar fi ceva sa nu-si doreasca): am iesit doar in familie la o cina fast food, dupa dorinta sarbatoritei, plus marea promisiune ca vom merge la zapada. Am promis.
Zapada a mai vazut doar anul trecut, cateva petece prin padurea de la munte, ascunse la umbra din martie si a topait pe toate, absolut. Dar anul asta, am zis sa fie mai mult
Si ne-am sucit si informat, am cerut pareri si am hotarat : Andorra, micul principat independent ce face granita cu Spania si la vreo 250 de km; ba ca e faimoasa pentru preturile mici fara tva, ba ca are piste bune si neaparat are zapada; exact pe asta, ultima o si cautam si mai ales ca era vorba si de Pirinei, fie ei spanioli sau andorreni.
Cu astea l-am convins si pe tito Ionut sa vina la noi si cu noi. Si am plecat entuziasti pe kilometraj lung, cu fetitele cumintele si relaxate, pe muzica in trend, cu gandul (al meu , bine ascuns) ca de indata ajunsi in Andorra vom pasi pe zapada.Ne-am cazat pe teritoriul spaniol , la vreo doi km de vama si afara era un soaaaare de 10 grade, nici urma de zapada si nici gand sa vina peste noi. O vedeam sus pe unele varfuri de munti, ba chiar unii erau bine acoperiti dar ni se parea imposibil de ajuns la ea.
Prima dupa-amiaza a trecut , am tot lalait-o in plimbare prin Andorra, fara a atinge vreun scop si s-a intunecat repede. Fiesta a fost completata de putina febra la mezina, ca sa avem si griji, ca na, nu puteau ramane acasa. Dar cum fatuca era vesela nu ne-am alarmat si sambata am iesit musai sa dam de alb.
Si mare ne-a fost uimirea cand ne-am urcat in masina a inceput sa ninga. Des, ca-n poveste. Si incetul cu incetul se aseza. Diana nu mai putea de bucurie, chiar si mie imi sclipeau ochii de dorinta. Fulgi nevazuti de multi ani, sa fie vreo 8, ploaie alba ce-mi aducea amintiri de acasa, din copilarie si nu numai.
Masina nu avea nici un fel de echipament pentru iarna, dar n-am aventurat spre inaltime atrasi de naluca ninsoare. N-am mai putut urca, strada se acoperea cu pojghita alunecoasa. Am parcat la jumatatea drumului, pe o straduta laterala, sa ne minunam de frumusetea inaltului acoperit de brazi drepti si stufosi ce se imbracau in alb, sa ne tabacim in spate primii bulgari si ca toti copiii (din noi), sa inchipuim oameni de zapada. Desi nu era o partie conventionala, am folosit ca sanie o sacosa care mai mult rodea pana la asfaltul de dedesubt, decat sa alunece, mai ales cu Diana in ea (a se vedea filmuletul pe care l-am incarcat crezand ca e o fotografie)
Si ne-am mangaiat sufletul cu peisajul rece, am respirat aer de iarna si ni s-au topit fulgii pe fata si pe limba. Isabela nu a fost incantata de cunostinta, intrucat abia se trezise mofturoasa dintr-un somn scurt si nu parea deloc sa o atraga acest anotimp in noua infatisare.
Ne-am intors in masina sa coboram. Greu la vale cu talpi alunecoase. Masina s-a rasucit dupa voia ei, in pofida manuirii iscusite a volanului, si ne-am oprit usor intr-un zid de piatra dupa un derapaj si o explozie a rotii din fata. Putina sperietura, dar noi bine si intregi, masina zgariata si cu avarie la directie, dupa cum am aflat mai tarziu. Si ne-a taiat elanul si pofta de calatorie, plus ca asistenta si-a facut datoria si ne-a luat masina in aceeasi dupa-amiaza. Restul timpului l-am petrecut la caldurica bungalow-ului, cu vinut fiert si fripturici la gratar, alergand pioni pe tabla de nutesuparafrate, indulciti de cate o felie de tort cu frisca si capsuni.
Drumul la intoarcere a fost mai scurt, pe alt traseu incantator si platit de un taxi :)
Si asta ne-a fost aventura la zapada mult cautata si solemn promisa (zapada) Dianei. Macar ea poate a simtit bucurie mai mare, uitand repede de incidentul auto, fapt aratat din convorbirea ulterioara cu bunica la telefon, unde-i povestea pe nerasuflate cum a facut ea primul om de zapada.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu